Gimnastele vor primi 100.000 de euro de la Stat
Medaliații de la Europenele de gimnastică s-au întâlnit ieri cu șeful MTS, Nicolae Bănicioiu, ocazie cu care au fost informați și în privința premiilor pe care le vor primi din partea Statului. Suma totală va fi de 441.000 de lei (aproximativ 100.000 de euro) pentru Larisa Iordache, Diana Bulimar și Flavius Koczi, precum și pentru antrenorii acestora, iar Bănicioiu a anunțat că a dublat premiul pentru medalia de aur, astfel încât Larisa Iordache va încasa 28.000 de lei pentru locul 1 obținut în concursul la bârnă. Argintul va fi premiat cu 8.400 de lei, iar bronzul 5.600 de lei.
La eveniment a participat și Nadia Comăneci: „Mă bucur pentru Larisa și pentru revenirea ei fabuloasă după dezamăgirea de la Olimpiada de la Londra. Dacă în concursul la bârnă de la Europene aruncai chinezii și americanii, rezultatul era la fel. Asta pentru că Larisa a executat un exercițiu bun, frumos, pe care nu îl putea depăși nimeni. Este foarte greu să concurezi la ruși acasă. Îmi aduc aminte ce s-a întâmplat când am concurat eu acolo. Dar atunci când ai valoare, nimeni nu poate să nu îți dea dreptate. Iar fetele noastre au fost bine pregătite și au câștigat ce era de câștigat”, a spus fosta gimnastă.
Articol scris de Adrian Eugen
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER